Descriere
Oregano
(Origanum vulgare)
Familia botanică
Labiatae
Metoda de extracție
Distilare cu aburi din întreaga plantă
Uleiul esenţial de oregano conţine un agent bioactiv (carvacol sau carvacrol), considerat ca fiind unul dintre cele mai puternice antivirale, antibacteriene, antiparazitare şi antifungice substanţe obţinute pe cale naturală, concurând pentru primul loc, cot la cot, cu celebrul argint coloidal folosit de NASA pentru purificarea apei astronauţilor.
Oregano mai este cunoscut și sub numele de “măghiran sălbatic”.
Oregano are ORAC aprox. 153.007 (TE/L). TE/L este exprimat sub forma echivalentului Trolox în micromoli per litru.
Beneficii principale
-Antioxidant puternic (previne degradarea celulelor din corp prin oxidare)
-Conservant natural (un gram de oregano are o capacitate de antioxidare de 42 de ori mai mare decât merele, de 30 de ori mai mare decât cartofii, de 12 ori mai mare decât portocalele și de 4 ori mai mare decât zmeura)
-Ocrotește funcțiile imunitare sănătoase
-Util în gestionarea condițiilor inflamatorii
-Împiedică dezvoltarea ciupercilor, a mucegaiului
-Susține organismul în infecţii bacteriene, virale sau fungice/micotice, Escherichia coli, Klebsiella pneumoniae, Salmonella enterica , MRSA (Staphylococcus aureus)
-Ajutor în înţepături de insecte, herpes, micoze
-Susține circulația sângelui, sănătatea fluxului sanguin
-Ten gras, cu imperfecțiuni
-Negi, bătături
-Mătreaţă
-Antiseptic, sterilizare, dezinfecție (uleiul esențial de oregano este unul dintre cei mai eficienți și siguri agenti antimicrobieni existenți, vizând doar patogenii dăunători, lăsând neatinse microorganismele binefăcătoare)
-Susține sănătatea căilor respiratorii, ale plămânilor, ale sinusurilor; ușurează respirația (puternic decongestiv, mucolitic, expectorant)
-Disconfort digestiv, sănătatea stomacului, paraziți intestinali
Influențe psihice și emoționale
-Conferă curaj și energie, echilibru emoțional
-Suport pentru persoanele detașate de lumea reală
-Induce confort emoțional, vindecă fricile, util în situații de supărare sau deprimare
Modalități de folosire
- Local/topic, pe piele: 1-2 picături pe locul durerii, după urechi, pe tâmple, frunte, creștet, pe proiecția organelor, pe punctele reflexogene din talpă, pe centrii energetici (chakre).
Istoria plantei
Oregano este o plantă utilizată de-a lungul istoriei drept condiment cu virtuți terapeutice deosebite.
În Grecia antică, oregano a fost numit “bucuria munților” și era un simbol de bucurie şi de fericire.
Grecii foloseau oregano pentru vindecarea rănilor, aplicau frunzele pe zone inflamate și dureroase, pentru calmarea durerilor musculare. Medicul grec Dioscoride folosea oregano ca antidot împotriva mușcăturilor veninoase.
În Egiptul antic, oregano a fost considerat planta sacră a lui Osiris, și a fost folosit în confecționarea de coroane, cununi și ghirlande.
Pliniu cel Bătrân, în Roma Antica, recomanda oregano pentru îmbunătățirea digestiei și pentru neutralizarea veninului de păianjeni.
În Evul Mediu, oregano era folosit de medicii naturiști pentru îmbunătățirea digestiei, a vederii slabe și pentru a preveni răul de mare.
Precauții
Se aplică întotdeauna diluat. Posibilă sensibilitate a pielii. A nu se lăsa la îndemâna copiilor. Dacă sunteți gravidă, alăptați sau vă aflați sub supraveghere medicală, adresați-vă medicului dvs. A se evita contactul cu ochii, interiorul urechilor și zonele sensibile.
Ingrediente
Origanum vulgare, ulei fracționat de cocos